“Poti avea de partea ta toata tehnologia si tendintele globale, daca nu exista o minima incredere, sunt inutile.”
 Arthur Levitt Jr.
 

“Serena” - din 24 octombrie, pe marile ecrane

22.10.2014

Vineri, 24 octombrie, se lanseaza in cinematografe mult-asteptata productie “Serena”, din a carei distributie fac parte Jennifer Lawrence, Bradley Cooper si actrita romanca Ana Ularu.

“Serena” - din 24 octombrie, pe marile ecrane

Regizat de cineasta daneza Susanne Bier, filmul prezinta povestea sotilor Pemberton, care construiesc un adevarat imperiu din afacerile cu cherestea in Carolina de Nord, in perioada Marii Recesiuni (anii 1929 – 1930). George Pemberton (Bradley Cooper) si proaspata lui sotie, Serena (Jennifer Lawrence), exploateaza padurile, muncind cot la cot si planuindu-si neobositi expansiunea. Nimeni si nimic nu-i sperie si nu poate sta in calea ambitiilor lor. 
 
Serena insasi participa activ la munca grea a taietorilor de lemne, supraveghind cu ochi ageri randamentul. Personalitate puternica, pasionala si neinfricata precum o amazoana, tanara vaneaza serpi, nu se sfieste sa puna mana pe topor, ba chiar salveaza viata unui barbat – atribute cu totul neobisnuite pentru o femeie, mai ales in vremea aceea.
Tineri, frumosi, bogati si indragostiti, cei doi soti par sa aiba tot ce isi doresc pentru a fi fericiti. Pana cand Serena pierde o sarcina si afla ca nu poate avea copii. In schimb, descopera ca George are un copil dintr-o relatie dinaintea casatoriei, cu Rachel Hermann (interpretata de Ana Ularu). Iar cand sotul ei incepe sa-si protejeze familia nelegitima cu pretul fericirii conjugale, Serena scoate la iveala un alter ego malefic si este gata sa faca orice pentru a-si proteja iubirea aflata in pericol. Dar tocmai dorinta ei de razbunare ar putea pune punct povestii lor. Deznodamantul dramatic se dezvaluie din 24 octombrie, la cinema.
 
“Serena” este al treilea film in care Jennifer Lawrence si Bradley Cooper formeaza un cuplu, dupa “Silver Linings Playbook” si “American Hustle”, care i-au adus lui Lawrence un premiu Oscar, unul BAFTA si doua trofee la Globurile de Aur, iar lui Cooper – cate doua nominalizari la fiecare dintre cele trei competitii majore ale cineastilor.
 
Productia a fost prezentata de curand in cadrul London Film Festival, iar din 24 octombrie va rula pe marile ecrane, inclusiv in tara noastra. Din distributie mai fac parte Rhys Ifans, David Dencik, Sean Harris, Sam Reid, Toby Jones, Kim Bodnia. Filmul este distribuit in Romania de Ro Image si Programs4Media.

 

Ştiri şi comunicate

05.04.2024

Peste 60 de bloggeri concurează în a 28-a competiție SuperBlog

"Content is king", zic specialiștii în marketing și comunicare online. Și nu doar ....

citeşte mai mult
14.03.2024

"Garfield" își face intrarea în cinema din 17 mai 2024, dublat și subtitrat în limba română

Cinefili felinofili, avem vești despre povești miaunești: pe 17 mai 2024 se lansează pe ....

citeşte mai mult
23.12.2023

A 27-a competitie-"expeditie" SuperBlog a ajuns la destinatie

La finalul SuperBlog 2023, concurenti, sponsori si parteneri, membri mai noi si mai vechi ai ....

citeşte mai mult
13.11.2023

“Napoleon”, gata să facă istorie și la cinema

Încă puțin și putem vedea pe marile ecrane “Napoleon”, una dintre cele mai ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact