“Globalizarea necesita ca organizatiile sa adopte o perspectiva interculturala pentru a-si atinge cu succes telurile.”
 Rabi Bhagat
 

WALL-E îşi convoacă prietenii ecologişti la reciclare

17.12.2008

Sâmbătă, 20 decembrie 2008, la ora 12:00, în magazinul Media Galaxy Orhideea, se lansează pe DVD “WALL-E”, povestea celui mai harnic şi ecologist robotel din câţi  s-au văzut. Îi vor fi alături prietenii de la Ziua Verde, campanie de reciclare a DEEE-urilor, becurilor economice, inclusiv tuburi şi neoane fluorescente, şi împreună vor da tonul mega-campaniei de reciclare şi primenire ante-crăciunească. Animatia Disney-Pixar "WALL-E" se lanseaza pe DVD

Cum vacanţa bate la uşă, cei mici au toate motivele să aştepte cu nerăbdare vizita Moşului încărcat cu surprize! Şi, fiindcă are drum lung şi greu, ce-ar fi să-i dam o mână de ajutor, pregătindu-i un teren de aterizare mai curat şi mai ecologic?! Nici nu e greu: ne arată cum WALL-E, roboţelul care a făcut furori pe marile ecrane toamna aceasta. Înainte să se instaleze sub brazii împodobiţi de sărbătoare, WALL-E ne invită să-l cunoaştem şi să învăţăm împreună lecţia cu reciclatul: astfel, sâmbătă, 20 decembrie 2008, la ora 12.00, adu cu tine la lansarea „WALL-E” din magazinul Media Galaxy Orhideea un deşeu electronic, electrocasnic, un bec economic sau un neon ars, depune-l în recipientele oferite de Ziua Verde şi vei putea câştiga premii constând în acumulatori. De ce să reciclăm? Pentru a nu fi nevoiţi să plecăm în cosmos fiindcă nu s-ar mai putea trăi pe Terra, aşa cum se întâmplă în "WALL-E".

Cum, nu ştiţi povestea? WALL-E (Waste Allocation Load Lifter Earth-Class – Ridicător de greutăţi pentru distribuirea deşeurilor, din clasa Pământ) este singurul roboţel de pe Pământ pe care oamenii l-au lăsat în urmă înainte să plece într-o croazieră spaţială fiindcă pe Terra nu mai erau condiţii propice vieţii. Programat să cureţe planeta, WALL-E îşi vede de lucru între mormanele de deşeuri: compactează gunoiul în cuburi, colecţionează tot felul de mărunţişuri şi îşi împarte singurătatea cu animalul său de companie, gândacul Hal. Într-o bună zi, WALL-E descoperă sub mormanele de gunoaie o... plantă. Singura formă de viaţă din ultimele secole! Fericit şi mândru de descoperirea sa, WALL-E o instalează într-un bocanc pe post de ghiveci şi i-o arată cu mândrie noii sale prietene, EVE (Extra-terrestrial Vegetation Evaluator – Evaluator de Vegetatie Extraterestră), abia sosită pe Pământ. EVE este programată să detecteze şi să transporte pe nava-mamă „Axioma” orice urmă de vegetaţie. Deci, planta se confiscă şi, odată cu ea, părăseşte Pământul şi EVE. Îndrăgostit, WALL-E nu poate renunţa la iubire şi îşi pune în aplicare tot arsenalul romantic pentru a o cuceri pe extravaganta roboţică după care i s-au aprins circuitele… Chiar dacă asta înseamnă să o urmărească prin tot cosmosul. O super-aventură galactică în care descoperim că şi... roboţii au umor şi sentimente.

„WALL-E” este acum disponibil pe DVD, la un preţ recomandat de 54,9 lei. Printre materialele-bonus se numără “Burn-E” (roboţelul obsedat de curăţenie) şi “Presto”, două scurt-metraje de animaţie care vor face deliciul copiilor, scene eliminate la montaj, un scurt documentar în care legendarul sound designer Ben Burtt ne dezvăluie cum a creat sunetele roboţilor, comentariul regizorului Andrew Stanton şi multe altele. Un film Disney/Pixar, realizat de producătorii filmelor “Finding Nemo” / “În căutarea lui Nemo” şi “Cars” / “Maşini” şi distribuit de Prooptiki România. Parteneri: Ziua Verde, Media Galaxy, Magic FM, GP Batteries, Vitacom Electronics, Clopotel.ro.

Ştiri şi comunicate

07.11.2017

Întâlnirea Partenerilor Magister 2017, la final. Specialiștii în retail se pregătesc pentru schimbările din 2018

Noua legislație privind implementarea caselor de marcat cu jurnal electronic determină ....

citeşte mai mult
10.10.2017

Noul thriller “Blade Runner 2049”, “vânat” la cinema de peste 49.000 spectatori

Începând de vineri, 6 octombrie a.c., rulează pe marile ecrane thrillerul „Blade Runner ....

citeşte mai mult
03.10.2017

„Blade Runner 2049” / „Vânătorul de recompense 2049” – în sfârșit, la cinema

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre ....

citeşte mai mult
26.09.2017

Adrenalină fatală în thrillerul „Flatliners” / „Linia morții”, la cinema

La 27 de ani de lansarea primului film Flatliners, povestea palpitantă a incursiunilor în ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact