“Numai managementul poate schimba sistemul.”
 W. Edwards Deming
 

Primele case de marcat fiscale inteligente fabricate integral în România, disponibile la Magister

04.07.2017

În contextul implementării noilor norme legislative, retailerii din România vor fi nevoiți să își doteze cât mai curând magazinele cu aparate fiscale cu jurnal electronic, conectate la serverul ANAF.
 
Din pacate, deși îndelung discutate cu reprezentanții mediului de afaceri, normele metodologice privind noua legislație a caselor de marcat nu au fost încă adoptate de către Ministerul de Finanțe.
 
Cu toate acestea, pe baza draft-ului propus, producătorii de echipamente fiscale au început deja ajustarea aparatelor aflate în exploatare, în concordanță cu legislația actuală, astfel încât ele să fie cât mai ușor de adaptat la cerințele noii legi, în momentul în care aceasta va intra în vigoare.
 
Un exemplu în acest sens îl reprezintă cele două modele de aparate de marcat fiscale recent avizate, sub denumirile Athlos V-WS și respectiv FMC Epson TM-T810, care sunt disponibile, începând cu luna iunie 2017, în oferta de soluții Magister Software.
 
echipamente retail case marcat Magister
 
Ambele modele reprezintă o premieră pe piața autohtonă a caselor de marcat datorită caracteristicilor tehnice care permit integrarea cu aplicațiile software specializate pentru retail, folosind o interfață IP, alături de clasicele porturi de comunicație USB sau serial.
 
Totodată, ambele modele au fost proiectate și sunt executate integral în Romania, demonstrând astfel capacitatea industriei electronice autohtone de a dezvolta echipamente de înaltă calitate, pe o nișă de piață dominată până acum de importuri.
 
Noile echipamente fiscale pot funcționa atât în regim de casa de marcat, cât și drept imprimantă fiscală, datorită flexibilității software-ului cu care sunt dotate.
 
Athlos V-WS este un model entry-level compact, cu consum redus de hârtie, ce tipărește bonuri cu lățimea de 57 mm, fiind destinat magazinelor mici și medii.
 
Destinat zonei high-end, FMC Epson TM-T810 folosește un modul fiscal identic, în ceea ce privește funcționalitățile, cu Athlos, pe care îl îmbină însă cu viteza și fiabilitatea excelente ale unei imprimante Epson T810. Dotat cu mecanism auto-cutter și un display client VFD pe picior, acest echipament fiscal tipărește bonuri cu lățimea de 80 mm, la o viteză de 150 mm/s.
 
Principalele avantaje ale celor două noi modele de aparate fiscale sunt funcțiile ultra-moderne de comunicație în regim online și capacitatea de adaptare rapidă la cerințele viitoarei legislații, având în vedere ca sunt conforme cu mare parte dintre noile solicitări fiscale, chiar dacă acestea nu sunt încă obligatorii.
 
Aceste beneficii garantează costuri reduse de adaptare la noua legislație fiscală pentru comercianții care își deschid magazine până la apariția noii legi. Astfel, noile modele asigură de pe acum o conformitate ridicată cu draft-ul viitoarelor norme, eventualele adaptări putând fi făcute rapid, cu costuri reduse, fără a fi necesară înlocuirea integrală a echipamentului fiscal atunci când legislația va impune refiscalizarea lor.
 
Prin noua lansare, Magister Software stabilește o premieră pe piața soluțiilor fiscale din România, fiind prima companie care integrează noua generație de aparate fiscale ultra-rapide, interconectate IP, și își pregătește astfel soluțiile pentru comerțul de mâine.
 
 
Despre SmartCash Retail Management System
Soluția SmartCash Retail Management System, dezvoltată de Magister Software, este, în prezent, cea mai raspândită platformă software pentru retail din România. Platforma se adresează atat comercianților independenți, furnizorilor de produse și servicii din HoReCa, precum și rețelelor comerciale cu un număr mare de unități, în continuă expansiune și cu o largă răspândire teritorială. www.smartcash.ro 
 
Despre Magister Software
Înființată în 2002 și având capital integral românesc, compania Magister Software s-a afirmat drept cel mai dinamic dezvoltator și furnizor de soluții la cheie pentru retail din România, specializându-se în managementul eficient al unităților comerciale mici și mijlocii. De 15 ani, Magister se implică în dezvoltarea și implementarea unor proiecte de anvergură din retailul românesc. www.magister.ro

Ştiri şi comunicate

27.07.2017

Aventură SF la înălțime, în filmul “The Dark Tower” / “Turnul Întunecat”

Mult-așteptata ecranizare după cunoscuta ficțiune “The Dark Tower” a scriitorului ....

citeşte mai mult
18.07.2017

“Amityville: The Awakening” trezește la viață pofta de thrillere

Iubitorii filmelor horror au motive de bucurie: celebra franciză Amityville revine în forță, ....

citeşte mai mult
11.07.2017

“Spider-Man Homecoming” aterizează direct în vârful box-office-ului

Cea mai nouă producție Marvel Studios, “Spider-Man Homecoming” / “Omul - ....

citeşte mai mult
04.07.2017

Primele case de marcat fiscale inteligente fabricate integral în România, disponibile la Magister

În contextul implementării noilor norme legislative, retailerii din România vor fi nevoiți ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact