“Intr-o companie mica, poate fi suficienta ideea unei singure persoane pentru a lansa un produs nou. Intr-o companie mare, acelasi proiect e probabil sa ramana ingropat luni intregi in consiliu.”
 Al Ries
 

Magie in bucatarie cu „Julie & Julia”, acum pe DVD si Blu-ray

31.03.2010

Sony Pictures si Audio Visual Romania ne propun "Julie & Julia", un film savuros, cu Meryl Streep si Amy Adams in rolurile principale. Inspirata din doua povesti adevarate, pelicula a fost distinsa anul acesta cu o nominalizare la Oscar, una la premiile BAFTA si un Glob de Aur si este acum disponibila pe DVD si Blu-ray.

Jule and Julia DVDJulie si Julia traiesc in perioade si locuri diferite si nu s-au vazut niciodata. Coplesite de monotonia cotidiana, isi doresc o ocupatie care sa le dea pofta de viata si ajung sa descopere gatitul de placere, entuziasmul de a crea mereu ceva nou si aromat si de a le oferi si celor din jur o “felie” generoasa de buna-dispozitie. Impartasesc aceleasi senzatii, vorbesc aceeasi “limba” si traiesc cu convingerea ca minunile infaptuite cu propriile maini in bucatarie sunt una dintre putinele certitudini placute ale vietii. 

In 1949, la Paris, Julia Child (Meryl Streep), sotia diplomatului Paul Child (Stanley Tucci), cauta cu neastampar o activitate care sa-i alunge plictiseala. Dupa ce incearca fara succes sa se initieze in bridge si confectionarea de palarii, urmeaza cursurile de bucatari ale scolii “Cordon Bleu” cu scopul de a face apoi retetele de preparate frantuzesti accesibile americanilor care-si pregatesc singuri hrana. Cinci decenii mai tarziu, in New York, Julie Powell (Amy Adams), o functionara de 30 de ani blazata de cariera-i mediocra, redescopera cartea de retete a Juliei Child si-si propune sa incerce, timp de un an, toate cele 524 de retete frantuzesti, facand, totodata, publice experientele ei culinare pe propriul blog. Ingrediente: chef de gatit, pofta de mancare, curajul de a ucide cu sange rece si apa fiarta trei homari vii, ambitia de a da piept cu o rata care trebuie, pana la urma, sa se lase dezosata si, obligatoriu, o cantitate impresionanta de unt. Un proiect ambitios soldat cu preparate delicioase, dar si cu accidente hazlii, esecuri memorabile, nopti nedormite, certuri domestice si chiar crize de plans ivite din senin in haosul bucataresc. Ce experiente ii rezerva aceasta misiune (g)astronomica descoperim in “Julie & Julia”, o comedie delicioasa. Bon appetit!

Regia si scenariul filmului sunt semnate de Nora Ephron, care are in palmares trei nominalizari la Oscar si a intrat in gratiile publicului cu filme precum “Sleepless in Seattle” (1993) sau “You've Got Mail” (1998), ambele cu Tom Hanks si Meg Ryan in rolurile principale, memorabilul inger “Michael” (1996) alias John Travolta sau “Bewitched” (2005) cu „vrajitoarea” Nicole Kidman si Will Ferrell. “Julie & Julia” i-a adus actritei Meryl Streep o nominalizare la Oscar, la trofeul BAFTA pentru cel mai bun rol principal feminin si un Glob de Aur, unde a fost nominalizat si la categoria cel mai bun film musical sau comedie. Streep a mai fost colega pe platoul de filmare cu Amy Adams in productia “Doubt”, iar cu Stanley Tucci in “The Devil Wears Prada” si detine recordul in materie de premii acordate vreodata unui actor, cu 15 nominalizari si doua trofee Oscar, precum si sapte Globuri de Aur.

Filmul se lanseaza pe DVD si Blu-ray impreuna cu materiale bonus in exclusivitate: comentariul scenaristei si regizoarei Nora Ephron, ingrediente secrete - realizarea filmului “Julie & Julia”, filmulete s.a. Disponibil in hypermarketuri si in magazinele de specialitate, precum si pe www.mymovie.ro, la un pret recomandat de 49,9 lei (DVD) si 119,9 lei (Blu-ray). O productie Sony Pictures distribuita de Audio Visual Romania.

Ştiri şi comunicate

06.07.2018

Animatia verii, “Hotel Transylvania 3” - in curand, la cinema

Vacanta mare aduce o surpriza pentru micii cinefili si una dintre cele mai asteptate lansari ....

citeşte mai mult
15.05.2018

“Operaţiunea ham-ham” se lansează în cinematografe

1 Iunie se apropie, iar surprizele cinefile pentru copii nu se lasă așteptate. Noua comedie de ....

citeşte mai mult
09.05.2018

Zeci de bloggeri din toată țara, reuniți la Mamaia

După șase săptămâni de provocări antrenante, premii atractive și adrenalină online, ....

citeşte mai mult
03.04.2018

„Peter Iepurașul” deschide în forță vacanța de Paște, la cinema

În week-end-ul 30 martie – 1 aprilie 2018, cea mai căutată lansare în cinematografele ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact