“O data ce o companie s-a adaptat la un nou mediu, nu mai este organizatia care era; a evoluat. Aceasta este esenta acumularii de noi cunostinte.”
 Arie De Geus
 

Lansarea pe gheaţă „Cu toţii la surf”, prilej de distracţie şi concursuri

01.02.2008

La sfârşitul săptămânii trecute, patinoarele Kiseleff şi Drumul Taberei au fost luate cu asalt de o mulţime de copii dornici de distracţie şi patinat. Vreme de câteva ore au fost cu toţii „pe val” alături de pinguinul-mascota Cody şi Kinder Pingui, sărbătorind lansarea pe DVD a filmului „Cu toţii la surf”, recent nominalizat la premiile Oscar pentru „Cel mai bun film de animaţie”.

Prooptiki România şi Ferrero şi-au întâmpinat prietenii cu un program antrenant, plin de surprize şi concursuri special pregatite pentru fanii lui Cody, cel mai straşnic surfer din neamul pinguinilor. Nici mascota Kinder nu s-a lăsat mai prejos, antrenând în joacă toţi copiii patinatori şi răsplătind câştigătorii cu premii delicioase şi jucării. Mamele micuţilor nu au stat la mantinela, ci s-au alăturat distracţiei generale de pe gheaţă, iar tăticii şi-au arătat forţa în concursul “Cea mai puternică locomotivă”, trăgând pe gheaţă un şir indian de copii.

S-au organizat concursuri de slalom, mers cu spatele pe patine, concurs de dans pe gheaţă ai cărui câştigători au fost desemnaţi de public, prin aplauze, iar surprizele au curs lanţ. Recitalul formaţiei “Floare de colţ” şi jocurile alături de mascotele-pinguini au menţinut ore întregi interesul celor mici. Distracţia a cuprins însă şi publicul matur, care s-a încălzit la propriu dansând “Periniţa”, limbo şi încurajând cu vervă participanţii la concursuri, într-o voioasă galerie ad-hoc.

Nominalizat la Oscar pentru cea mai bună animaţie, filmul “Cu toţii la surf” a fost lansat pe DVD de Prooptiki România săptămâna trecută, fiind disponibil în magazinele Diverta, Media Galaxy, Carrefour, Flanco, Altex, Real, Selgros, Librăria Alexandria, Dedeman, Librăriile Humanitas, Cărtureşti şi MyMovie.ro, la un preţ recomandat de 49,9 RON.

Prooptiki România, filială a grupului media elen Audiovisual, este liderul pieţei home- entertainment din România, deţinând licenţa de distribuţie pe DVD pentru producţiile Sony Pictures Home Entertainment, 20th Century Fox Home Entertainment, Metro Goldwyn Mayer, Buena Vista International (Walt Disney, Touchstone) şi Buena Vista Home Entertainment – Disney, precum şi pentru produsele video BBC şi o gamă largă de filme independente. Începând din iunie 2007, Prooptiki distribuie în Romania, în exclusivitate, producţiile Sony Pictures în format Blu-Ray. www.prooptiki.ro

SwissPlan.biz este o companie specializată în marketing şi comunicare online, gestionând proiecte pentru companii de prestigiu din România şi de peste hotare, precum Romstal, Prooptiki România, Oxford Management Ltd., Mariaj Lux, Fortrend Gifts şi altele. Fidelă propriului set de valori şi principii, compania SwissPlan.biz refuză să promoveze alcoolul, tutunul, precum şi alte produse şi servicii ce aduc prejudicii societăţii. www.swissplan.biz

Ştiri şi comunicate

05.02.2018

Actualizarea la SmartCash RMS 2018, disponibila gratuit* pana la sfarsitul lunii februarie

Magister Software anunta disponibilitatea SmartCash RMS 2018, cea mai recenta versiune a ....

citeşte mai mult
02.02.2018

“Call Me By Your Name” - candidat la Oscar, la cinema

Aclamat de criticii din toată lumea, filmul “Call Me By Your Name” / ....

citeşte mai mult
30.01.2018

“The Star” - Povestea animată a primului Crăciun, la cinema

Vineri, 2 februarie 2018, se lansează în cinematografele din toată țara animația “The ....

citeşte mai mult
26.01.2018

Filmele nominalizate la Premiile Oscar 2018, și în cinematografele din România

În așteptarea premiilor Oscar de anul acesta, cinefilii din lumea întreagă au privirile ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact